marți, 10 septembrie 2013

Dosar de presa: Noua Dacia Duster - Legenda Off-Road continua

Share

  • Un exterior mai modern şi un interior profund schimbat, cu tapiţerii noi şi o nouă planşă de bord.
  • Noua Dacia Duster aduce mai multe echipamente la acelaşi preţ: Dacia MEDIA NAV, regulator-limitator de viteză, asistenţă la parcarea cu spatele, sistem de control al traiectoriei (ASR-ESP) disponibil în serie, o reală evoluţie la nivelul calităţii percepute, un design nou şi o modularitate îmbunătăţită.
  • Un nou motor pe benzină, 1.2 TCe 125 CP, cu un consum de carburant de numai 6,0 l /100 km şi cu emisii reduse de CO2.
  • Noua Dacia Duster păstrează toate calităţile care i-au asigurat succesul: polivalenţa în utilizare, calităţile de rulare pe drumuri neamenajate în cazul versiunii 4x2 şi capacitatea de a aborda trasee dificile în cazul versiunii 4x4, la care se adaugă un raport spațiu interior/ preț fără egal.
  • Asemenea tuturor modelelor Dacia, Noul Duster dispune de o garanție de 3 ani / 100 000 km.



NOUA DACIA DUSTER: MAI MULTĂ PERSONALITATE
Evoluție la exterior, revoluție la interior
Noua Dacia Duster afișează un stil exterior ce accentuează trăsăturile de robustețe care au asigurat succesul primei variante.

Un look 4x4 indiscutabil
În partea frontală se remarcă noul calandru cu bandouri orizontale cromate și o nouă grilă a radiatorului, încadrată de blocuri optice redesenate, care integrează de acum și lumini de zi.
Aceste evoluții subliniază trăsăturile de robustețe ale vehiculului.

Am capitalizat toate acele elemente care i-au sedus încă de la început pe clienții noștri, păstrând totodată proporțiile inițiale ale autovehiculului. Elementele de identitate ale modelului, precum calandrul, au fost modernizate. Am reafirmat detaliile de veritabil 4x4 ale vehiculului, fără a renunța la elementele de utilitate deja cunoscute. Noul Duster își reafirmă caracterul puternic, dar păstrează genele inițiale David Durand, Director de Design al gamei Dacia.

Noile bare de pavilion longitudinale, care poartă inscripția Duster, accentuează caracterul de SUV al mașinii. Jantele de aluminiu, cu aspect „dark metal”, de 16”, alături de pneurile „Mud and Snow”, dau un plus de dinamism Noului Duster.
În partea din spate, noile blocuri optice reiau linia stilistică a părții frontale, în special prin prezența elementelor cromate. Ornamentul de eșapament cromat, precum și noua inscripție „4WD”, completează evoluțiile de design exterior și reafirmă personalitatea puternică a noului Duster.
O nouă culoare, Gris Comète, este de acum disponibilă pentru Noua Dacia Duster.

Un interior profund înnoit
Noua Dacia Duster vine cu un alt interior, modern si confortabil, care reflectă apartenența clară  la universul modelelor 4x4.
Planșa de bord, complet redesenată, dispune de o consolă centrală încadrată de două baghete verticale ce accentuează impresia de robustețe.
Noua Dacia Duster propune patru tapițerii noi, printre care una de piele, în funcție de nivelul de echipare.
Scaunele cu un design nou oferă un plus de confort pasagerilor, în timp ce spătarul banchetei spate a fost ranforsat.
Nuanțele disponibile la interior, mai sobre, întăresc caracterul masculin al noii Dacia Duster și apartenența sa la universul 4x4.
Evoluțiile de design, atât la interior cât și la exterior consolidează impresia de robusteţe pe care o degajă Noua Dacia Duster.

Accesorii pentru fiecare
Pentru a sublinia designul şi caracteristicile 4x4 ale Noului Duster, Dacia oferă numeroase posibilităţi de personalizare prin intermediul unei game largi de accesorii.

Un stil 4x4 mai pregnant
Pentru a accentua şi mai mult aspectul robust și personalitatea Noii Dacia Duster, clienții au la dispoziție două pachete speciale. Primul dintre acestea, numit pack „Adventure”, include protecţii laterale şi pentru pasajele roţilor, în timp ce al doilea, intitulat pack „Off-road”, include un set de praguri laterale şi un bull bar.

Accesorii pentru un plus de utilitate…
La interior sunt disponibile noi elemente de protecţie, utile în cele mai diverse situaţii: o gamă de covoraşe (inclusiv pentru portbagaj), un separator pentru spaţiul de bagaje şi huse pentru scaune.
În plus, cei care doresc pot comanda noile bare de pavilion transversale, care pot susţine o greutate de până la 100 kg, precum şi o protecție de portbagaj.

… şi de confort
Noua Dacia Duster dispune de acum de senzori de parcare faţa alături de o gamă deja bogată de accesorii de siguranţă: kit anti-incendiu, sistem antifurt, lanțuri de zăpadă, scaun pentru copii….

Echipamente noi şi prestaţii superioare, la un preţ imbatabil
Noua Dacia Duster oferă mai multe prestaţii şi echipamente  la un preţ competitiv:
  • Dacia MEDIA NAV, sistemul multimedia complet cu bluetooth și sistem de navigație încorporat (în funcție de versiune) sau
  • Dacia Plug & Radio, un sistem multimedia simplu şi eficient care include radio, CD player cu MP3, Bluetooth® și prize USB și Jack.
Prestații utile și așteptate pentru un spațiu interior bine gândit
Noua Dacia Duster propune multiple echipamente utile, în funcţie de versiune: regulator/limitator de viteză, asistență la parcarea cu spatele, închiderea centralizată a portierelor la plecare şi indicator al temperaturii exterioare.
Butoanele de acţionare a geamurilor electrice sunt poziţionate pe panourile portierelor şi dispun de comandă cu impuls pe partea șoferului.
Noua Dacia Duster oferă un spațiu interior sporit și un volum de încărcare al portbagajului ce poate atinge 475 litri (în funcție de versiune), precum și posibilitatea de a transporta obiecte de  până la 2m70 lungime (cu bancheta spate rabatată). Spaţiile de depozitare disponibile la interior au un volum de până la 3,3 litri.
În plus, noua tabletă de portbagaj permite un acces ușor la conținutul portbagajului.

Noi echipamente de siguranță activă…
Noul model dispune în  serie de sistem de control dinamic al traiectoriei (ASR-ESP). Acesta asigură stabilitatea vehiculului în condiţiile cele mai dificile, cum ar fi evitarea unui obstacol, pierderea aderenţei în viraj sau condusul pe şosele alunecoase.
Sistemul de asistenţă la frânarea de urgenţă (AFU) completează dispozitivul de anti-blocare a roţilor (ABS).
…și de siguranță pasivă
Pentru a garanta un nivel bun de protecție a ocupanților, Noua Dacia Duster este echipată (încă de la primul nivel de echipare) cu airbag-uri frontale șofer și pasager, precum și cu airbag-uri laterale cap-torace.
Șoferul și pasagerul din față sunt avertizați printr-un semnal optic și sonor în cazul în care nu și-au cuplat centura de siguranță.
Locurile din spate dispun de puncte de fixare Isofix care facilitează ataşarea în deplină siguranţă a scaunelor de copii.
În plus, în funcţie de versiune este disponibil limitatorul şi regulatorul de viteză. Comenzile acestor sisteme sunt prevăzute pe fațada consolei centrale (activarea sistemului) și pe volan (reglarea vitezei).
Un nou motor pentru un plus de polivalență și performanță

Noul motor pe benzină 1.2 TCe 125 CP
Noul Duster inaugurează în gama Dacia motorul pe benzină 1.2 TCe 125 CP.
Acest propulsor cu 4 cilindri și injecție directă, dezvoltă 90% din cuplul maxim încă de la
1 500 rotații pe minut. Noul bloc este nu doar performant, ci și economic în exploatare, având un cost de utilizare redus: un consum de numai 6,0 l /100km și un lanț de distribuție cu garanție pe viață, care nu necesită întreținere. Acest motor este cuplat la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte.

Celelalte motorizări
Motorul 1.6 16v 105 CP este în continuare disponibil atât pentru versiunile 4x2 cât și 4x4 iar, în anumite țări, și în versiunea cu GPL, care asigură un cost de utilizare scăzut.
Pentru cei care preferă motorizările diesel, sunt disponibile două versiuni: 1.5 dCi 90 CP și 1.5 dCi 110 CP.
Funcţia Eco Mode şi indicatorul de schimbare a vitezelor (Gear Shift Indicator / GSI): un echipament util pentru cei care sunt atenți la consumul de carburant.
Funcția Eco Mode îi permite șoferului să adopte, dacă dorește, un stil de condus care să diminueze consumul de carburant.
Odată activat, sistemul adaptează anumiți parametri de conducere limitând performanțele motorului și confortul termic, în proporții acceptabile pentru șofer și pasageri.
Indicatorul de schimbare a vitezelor (Gear Shift Indicator / GSI) semnalează, printr-un indicator vizual, turaţia optimă pentru schimbarea vitezelor, cu efect direct atât asupra consumului cât şi a emisiilor de CO2.

Confortul acustic
Noua Dacia Duster oferă performanțe acustice superioare faţă de cele ale versiunii anterioare. Confortul la volan este şi el îmbunătăţit datorită unei mai bune insonorizări a habitaclului. Au fost diminuate atât zgomotele de rulare, cât și cele aerodinamice și cele generate de grupul moto-propulsor.
Un SUV compact și robust

Un model adaptat şi pentru traficul urban
Noua Dacia Duster afişează aceleaşi dimensiuni exterioare ca varianta anterioară: 4,31 m lungime şi 2m lăţime. Compact şi agil în trafic, modelul asigură o poziţie de condus avantajoasă şi o bună vizibilitate, care permite un şofat în deplină siguranţă.

Un adevărat 4x4
Ranforsările din partea inferioară a caroseriei, garda la sol ridicată şi unghiurile de atac şi degajare avantajoase fac din Noua Dacia Duster un vehicul ideal pentru traseele pe drumuri dificile sau în off-road.

RALIUL GAZELELOR 2013, UN PODIUM 100% DACIA DUSTER

Dacia Duster s-a clasat pe primele trei trepte ale podiumului la categoria crossover în celebrul Raliu al Gazelelor.

După 15 zile de cursă, 6 etape şi 12 până la 14 ore de șofat în fiecare zi,  echipajele 100% feminine care au condus Dacia Duster au înregistrat o victorie bine-meritată.
Saida Berhamida și Safae Challal (membrele echipajului 315) au declarat: „Am reușit să ne autodepășim în această cursă. Duster este impresionant, reușește să treacă acolo pe unde alte mașini nu reușesc!
Un palmares superb pentru Dacia Duster cu ocazia celei de-a 23-a ediţii a Raliului Gazelelor.

GENELE DACIA: GENEROZITATE, FIABILITATE, SIMPLITATE
Dacia a adus o adevărată inovaţie în privinţa accesului la mobilitatea auto propunând, în premieră, un automobil nou la un nivel de preţ la care anterior clienţii nu îşi puteau permite decât un autovehicul de ocazie.
Modelele Dacia beneficiază de o fiabilitate recunoscută și de costuri de întreținere scăzute.

O fiabilitate recunoscută
Exigența și experiența Grupului Renault
Dacia beneficiază de expertiza Grupului Renault în materie de calitate, utilizând aceleași procese și standarde existente în cadrul Alianței Renault-Nissan.
Noul Duster este produs în uzina Dacia de la Mioveni.
Asemenea celorlalte situri industriale ale Grupului, uzina de la Mioveni aplică Sistemul de Producţie Renault (SPR). Acest demers, comun pentru toate uzinele Grupului Renault asigură, ca urmare a aplicării standardelor de fabricaţie, realizarea unui produs de calitate.
Dacia beneficiază, de asemenea, de motoarele dezvoltate de Alianța Renault-Nissan, cum este cazul motorului 1.5 dCi, cel mai vândut propulsor al Alianței (peste un milion de unități în 2012). În plus, Noua Dacia Duster beneficiază de experienţa Nissan în domeniul vehiculelor 4x4. Astfel, cutia de transfer şi puntea spate cu blocare a diferențialului sunt preluate de la Nissan.

Conform unui sondaj realizat în rândurile a 29 000 de clienți din 5 ţări europene (Franţa, Spania, Portugalia, Belgia şi Italia) Dacia figurează în topul celor mai fiabile mărci auto în anul 2012.

În ultimii 4 ani, marca Dacia a primit premiul „Wertmeister” pentru mai multe din modelele sale. Acest premiu, decernat de revista germană Autobild, evidenţiază cea mai bună valoare reziduală a vehiculelor.
O utilizare fără griji: 3 ani garanţie sau 100.000 km
Garanția constructor de 3 ani/ 100 000 km se aplică întregii game de modele. Ea asigură preluarea în orice atelier din cadrul rețelei autorizate Dacia și efectuarea unei reparații de calitate, cu piese de origine.
În plus, Dacia le propune celor care doresc contracte de garanție extinsă.

UN VEHICUL, O MARCĂ: DOUĂ POVEȘTI DE SUCCES
Aventura Duster
Dacia Duster este un adevărat succes comercial, reușind să câștige peste 400 000 de clienți în cei 3 ani de carieră. În 2012, modelul a figurat în clasamentul primelor 10 mașini cele mai vândute pe piața din Franța. Duster a contribuit atât la evoluția imaginii de marcă a Dacia cât și la cucerirea de noi clienți.

Reușita sa nu se explică însă numai prin prețul atractiv. O contribuție la fel de importantă la acest succes au avut-o calitățile proprii ale mașinii, începând cu design-ul robust şi continuând cu manevrabilitatea şi cu capacitățile 4x4 dovedite din plin în cadrul unor competiții renumite, precum Trofeul Andros, Raliul Gazelelor sau Cursa de la Pikes Peak.
Nu trebuie uitat caracterul practic: interiorul generos, numeroasele spaţii de depozitare sau portbagajul încăpător.
La toate aceste atuuri se adaugă consumul redus, datorită utilizării unor motoare moderne (inclusiv o variantă GPL) şi costurile de întreţinere avantajoase.
De acum, aventura poate continua cu Noua Dacia Duster.

Duster este în primul rând o maşină cu un design inspirat şi apreciat de toată lumea. Peste 400 000 de clienţi Dacia conduc azi un Duster, ceea ce este remarcabil într-un interval de numai 3 ani. Clienţii au apreciat maşina pentru design-ul său, pentru calităţile sale 4x4 şi pentru preţul său de neegalat .
Cu personalitatea sa şi mai afirmată, Noul Duster este pregătit pentru o carieră de succes.Renaud Pirel, Director de Marketing Gama Entry


Saga Dacia
Începând din toamna anului 2004, de la lansarea primei generații a modelului Logan, Dacia a vândut peste 2,4 milioane de vehicule în Europa și în țările din bazinul mediteranean.
Dispunând de cea mai tânără gamă din Europa, marca românească şi-a continuat în 2013 expansiunea comercială, adăugând 6 noi pieţe pe lista destinaţiilor sale de export: Marea Britanie, Irlanda, Norvegia, Danemarca, Cipru și Malta.
În numai câţiva ani, în Europa Occidentală a apărut o adevărată comunitate de clienți, mândri de a fi posesorii unui model marca Dacia. La cea de-a cincea ediţie a marelui picnic Dacia organizat în Franța au fost prezente peste 15 000 de persoane, ceea ce înseamnă un nou record de participare.
Un suflu nou care a contribuit la consolidarea comunității Dacia atât din Franța cât şi din alte ţări l-au adus rețelele sociale: paginile Facebook Dacia Monde au deja peste 800 000 de fani iar pagini Dacia Facebook există în 21 de ţări.

Dacia este marca auto cu cea mai mare creştere din Europa -  plus 18% în primul semestru 2013 față de aceeași perioadă a anului trecut – și aceasta în contextul unei evoluții puțin favorabile a pieței. Noul Duster completează o gamă complet înnoită, cea mai tânără din Europa și din bazinul mediteranean. Povestea de succes a Dacia continuă.Rafaël Treguer, Director de marcă Dacia


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu