luni, 5 noiembrie 2012

Noul Renault Fluence continua strategia de reinnoire a design-ului Renault

Share


Noul Renault Fluence, dezvaluit astazi in premiera mondiala, continua strategia de reinnoire a design-ului Renault, fiind al doilea model al gamei, dupa noul Clio, care adopta noua identitate vizuala a marcii.

  • Romania se va numara printre primele tari de comercializare ale noului model, incepand cu ianuarie 2013. Noul Fluence va fi comercializat, la nivel international, in 55 de tari pe parcursul anului 2013.
  • Noul Renault Fluence afiseaza noua identitate de design Renault. Farurile de zi cu tehnologie LED ii confera un stil dinamic si modern.
  • Tehnologia conectata prezenta la bord vine in sprijinul soferului: Renault R-Link, card maini-libere, frana de parcare automata...
  • Noi motorizari: 1,6 dCi 130 CP (diesel) si 1.6 16V 115 CP, asociat unei noi transmisii automate CVT X-Tronic.

«Evolutia noului Renault Fluence este in perfecta armonie cu nevoile pietei si ale clientilor.» afirma Hyun-Young Kwak, Product Manager Renault Fluence. 

Design modern si dinamic

Noul Renault Fluence adopta noua identitate de design Renault, inaugurata de noul Clio. Partea frontala valorizata de sigla proeminenta pozitionata vertical pe fond glossy black, accentuata de insertii cromate, ii confera o alura sportiva si dinamica. Farurile de zi cu tehnologie LED, evidentiate de elementele cromate si glossy black, aduc un plus de atractivitate.
 
Designul interior a evoluat, instrumentele de bord cu afisaj digital regasindu-se pe toate versiunile. Habitaclul foarte spatios este pus in valoare de noile tapiterii, la cel mai ridicat nivel de calitate si confort din segmentul sau.

Gama de motorizari pentru noul Fluence

Noutatea absoluta este reprezentata de motorul 1,6 dCi 130 CP, cel mai puternic din clasa sa pentru acest nivel de cilindree, surprinzand si prin consum redus de 4.6 l/100 km si un nivel scazut al emisiilor de CO2: 119 g CO2/km.

Noul motor 1.6 16V 115 CP, asociat unei cutii de viteze automate CVT X-Tronic, de ultima generatie, imbina placerea unui stil de condus facil, fluid, cu performante dinamice ridicate. Toate acestea cu o scadere semnificativa a consumului la 6.4 l/100 km* (-1.3 l) si a emisiilor, care s-au redus cu 15%, atingand valoarea de 149 g de CO2/km*.

Impreuna cu motorul diesel dCi 110 EDC (Efficient Dual Clutch – cutie automata cu dublu ambreiaj) disponibil deja, noul Renault Fluence propune o oferta dubla de transmisie automata atat benzina cat si diesel.

Noul Renault Fluence  - tehnologii si inovatii integrate si conectate 

Sistem card maini libere cu inchidere centralizata a masinii de la distanta, senzori de parcate spate, frana de parcare automata… noul Renault Fluence integreaza numeroase echipamente tehnologice care vin in sprijinul soferului si care devin astazi esentiale mai ales pentru traseele urbane.

Un vehicul conectat inca de la primul nivel de echipare, Fluence este echipat cu noile sisteme radio Bluetooth®, dotate cu port USB si priza Jack.

Noul Renault Fluence propune, ca dotare optionala pe cvasi-totalitatea gamei, o inovatie majora: tableta multimedia integrata, Renault R-Link, conectata la internet si la masina, ce permite accesul rapid la informatii si functii datorita ecranului tactil si a recunoasterii comenzilor vocale. Renault R-Link grupeaza functii multiple: sistem de navigatie, radio, telefonie, audiostreaming Bluetooth®, muzica si posibilitatea de a conecta device-uri externe.

De asemenea, deschide accesul catre R-Link Store, un catalog extins de aplicatii auto ce pot fi descarcate in acelasi mod ca si aplicatiile pentru smartphone-uri.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu