vineri, 11 mai 2012

Dacia este marca auto in care romanii au cea mai mare incredere

Share


Dacia a fost desemnată cea mai de încredere marcă auto din România în cadrul studiului „Trusted Brands” 2012, realizat de revista Reader’s Digest. Câştigătoare pentru al treilea an consecutiv, marca românească a înregistrat o creştere constantă în acest clasament încă din anul 2010, când a preluat conducerea în categoria „Auto”. Dacia a reuşit să devanseze în 2012 mărci precum Volkswagen şi Mercedes.


Studiul „Trusted Brands” derulat de revista Reader’s Digest se află la a şaptea ediţie în România, scopul său fiind acela de a identifica mărcile pe care clienţii şi consumatorii le investesc cu cea mai mare încredere. Dacia şi-a menţinut pentru al treilea an poziţia de lider în preferinţele clienţilor români, marcând un punctaj în creştere de la 16,5% în 2010, la 21% în 2012. Diferenţa faţă de mărcile clasate pe poziţiile II şi III a fost de 6%, respectiv 8,2%.

„Acum 10 ani, această performanţă ni s-ar fi părut greu de conceput. Suntem mândri să vedem cât de mult a evoluat brandul Dacia, iar acest premiu este un angajament că ne vom ţine în continuare promisiunile faţă de clienţii noştri. Sperăm să le câştigăm şi mai mult încrederea cu ajutorul noului nostru model, Dacia Lodgy, pe care îl vor putea testa în România în mai puţin de o lună”, a declarat Mihai Bordeanu, Directorul de Marketing Dacia România, prezent la Gala Reader’s Digest.



Studiul „Trusted Brands” a fost realizat prin corespondenţă în perioada septembrie - octombrie 2011, la nivel european. El cuprinde douăzeci de categorii comune celor cincisprezece ţări europene (precum categoria „Auto”, la care a concurat Dacia), dar şi categorii locale. Întrebările chestionarelor transmise abonaţilor au permis răspunsuri spontane, pe baza a cinci criterii: „Calitate”, „Valoare excelentă”, „Imagine puternică”, „Înţelegerea nevoilor clienţilor” şi „Responsabilitate socială”.

Reader’s Digest este cea mai vândută revistă de interes general din România şi este prezentă pe piaţa locală începând cu anul 2005.



Sursa: www.daciagroup.com

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu